vineri, 10 iunie 2016

O oferta de vis cu SIXT Rent a Car



Atunci când verișorii mei au decis să se întoarcă în țară după aproape 2 ani petrecuți în Italia a trebuit să ne ocup ca vacanța lor să fie una cu totul și cu totul specială.Știam că acolo mereu aveau la dispoziție mașina cu care plecau în oraș, la cumpărături, în excursii.
În țară însă veneau cu avionul și nici nu aveau vreo mașină cumpărată așa că lucrurile se complicau un pic. Asta până i-am descoperit pe cei de la SIXT Rent a Car ei au fost de acord săne ajute pe toată această perioadă. Pe deasupra ei se ocupă și de persoanele care își doresc să închirieze o mașină.
Verișorii mei puteau acum să aibă la dispoziția lor mașina dorită și i-ar fi costat mult mai puțin decât să cumpere și să înregistreze una în țară. Mai ales că după aceste săptămâni urmau să se întoarcă pentru o perioadă destul de lungă din nou în străinătate.
M-am bucurat că mi-a venit ideea de a apela la o firmă de inchirieri masini pentru a le rezolva problemă. Abia aștept să le văd fața când vor vedea la aeroport noua lor mașină. Se vor putea plimba cu ea prin întreaga țară, vor putea organiza liniștiți diverse excursii și să se distreze.
Mă bucur că am descoperit New Kopel Group și vă recomand și vouă să apelați la ei pentru închirierea unei mașini. Atunci când vreți să fugiți departe, să vă bucurați de o mică vacanță o mașină vă va fi mai mult decât utilă. Cu ajutorul unei sume accesibile vă veți bucura de cea mai frumoasă vacanță și de o călătorie alături de membrii familiei voastre.
Alegeți să închiriați o mașină și să vă duceți la împlinire cele mai ascunse vise. Toate acestea pot fi posibile cu ajutorul unei firme de excepție și al unei idei.

4 comentarii: